LIDERI PRICEPUȚI, DECIZII CRUCIALE - prefață la ”Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei” de Anders Wijkman and Johan Rockström (2013)

Autor: Dr. Călin Georgescu

Președinte, European Research Centre - Club of Rome
Director general, Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă  

Cartea scrisă de suedezii Anders Wijkman si Johan Rockstrom ar putea declanșa, fără nicio exagerare, acea undă de șoc ce pare a fi necesară pentru conștientizarea profundă a faptului că întreaga noastră concepție asupra modalităților și scopurilor finale ale dezvoltării trebuie să fie reevaluată, pornind de la cunoașterea și înțelegerea resorturilor și rostului continuității viețuirii noastre pe Planeta Pamânt. Lucrarea reprezintă un raport al Clubului de la Roma și se înscrie pe linia promovată de fondatorul acestui prestigios organism științific internațional, Aurelio Peccei, încă de la începuturi și anume răzvrătirea împotriva ignoranței, statuarea adevărului obținut prin cunoaștere drept singur fundament al propășirii omenirii și al ameliorării responsabile a propriei sale condiții pe singura planetă din sistemul nostru solar care îi oferă găzduire.

Semnalele clare pe care autorii le transmit cu pivire la limitele naturale și pericolul real de a se depăși capacitatea maximă de suport a Planetei vin să ilustreze ideea de bază: nevoia de se ieși din paradigma păguboasă a consumismului iresponsabil care uită că obiectivul central al dezvoltării trebuie să fie omul în armonie funcțională cu natura. Aceasta reclamă o nouă viziune de anvergură globală, gândire și acțiune strategică la nivel național și local și, mai ales, lideri pricepuți si hotărâți, capabili să ia deciziile cruciale care se impun. Dar nu avem aici de a face doar cu un simplu compendiu de remarci critice perfect justificate la adresa nesăbuinței trecute și prezente a factorilor politici, economici și financiari care ne-au adus în situația precară în care ne aflăm. Pe parcurs și mai cu seamă în capitolele finale autorii ne prezintă un program coerent și realist de măsuri de ordin conceptual și practic menite să pregătească și să ducă la îndeplinire o schimbare radicală spre mai bine.

Este de presupus, desigur, că această carte va pune în mișcare o dezbatere amplă, asa cum  și-au dorit autorii și cum s-a întâmplat aproape de fiecare dată la apariția rapoartelor Clubului de la Roma sau altor lucrări esențiale de factură strategică. Dar, pentru a fi realiști, am văzut atâtea dezbateri cu puține rezultate concrete. Facem discuții pe banda, si apoi ne ducem acasa și ne reluam vechile obiceiuri. De această dată sper sincer să fie altfel. Argumentele și faptele înfățișate în carte sunt atât de puternice încât este puțin probabil ca până și cei mai sceptici să poată rămâne indiferenți. Se pot discuta soluțiile propuse sau eșalonarea lor în timp dar osatura ideatică rămâne – necesitatea unei schimbări fundamentale spre un nou model de dezvoltare sănătoasă și spre un nou mod de a face politică bine ancorat în repere morale ferme.

Autorii acordă atenția cuvenită urmărilor dezastruoase ale schimbărilor climatice, furnizând numeroase exemple convingătoare privind sporirea clar detectabilă a frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme (secete prelungite, inundații catastrofale, furtuni violente, tornade etc.) care ating noi recorduri cu fiecare an ce trece. Faptul că asemenea fenomene, dincolo de ciclurile firești ale naturii, sunt determinate în mare măsură de intervențiile imprudente ale factorului uman în mai bine de două secole de civilizație industrială și post-industrială este acum limpede dovedit de știința modernă iar negarea acestei realități a devenit pur și simplu ridicolă. Noutatea pe care o aduce cartea de față este dată de complexitatea abordării evoluțiilor globale în raporturile om-natură. Schimbările climatice sunt examinate în context doar ca o parte (importantă, dar nu singura) a unui ansamblu de consecințe negative generate de actualul model perimat de dezvoltare care, fiind profound viciat de tare conceptuale și sistemice, se vădește a fi nesustenabil.

De altfel, la conferința anuală a Clubului de la Roma care a avut loc la Bucuresști la începutul lunii octombre 2012, mai mulți savanți de reputație mondială (printre care Dennis Meadows, coautor al raportului “Limitele creșterii” din 1972, sau profesorul norvegian Jurgen Ronders, autorul raportului-prognoză “Următorii 40 de ani”, orizont 2052) au subliniat că în prezent capacitatrea resurselor Terrei de a susține dezvoltarea în tiparele de până acum a fost deja epuizată în câteva zone vitale, cum ar fi biodiversitatea, zestrea genetică a planetei, calitatea resurselor de apă sau degradarea  pe alocuri ireversibilă a fertilității naturale a solului. Ca atare însăși noțiunea de sustenabilitate sau durabilitate ar trebui ajustată la condițiile real existente, cu accent pe ideea de adaptare flexibilă (resilience) aplicată la nivel global pe termen lung.

Autorii cărții de față fac încă un pas înainte și pun în discuție însăși capacitatea sistemelor politice, inclusiv în democrațiile mature, de a face față sfidărilor formidabile ale prezentului, fără a mai vorbi de incertitudinile pe care ni le rezervă viitorul. “Politicul este în criză” spune Anders Wijkman, referindu-se la afirmațiile în acest sens ale regretatului Vaclav Havel și evocând propria experiență de decenii în calitate de parlamentar suedez și de membru al Parlamentului European. Nevoia de reînnnoire se resimte deci în toate sferele vieții societății umane și se concentrează cu atât mai mult la nivelul unde se iau decizii cu implicații vaste și de durată asupra vieții oamenilor. De aici și pledoaria pentru aducerea la zi a raportului dintre politică și știință, marcat încă de o compartimentare contraproductivă și de un paternalism abuziv ce ține de alte vremuri. Tot aici se cuvine amintită insistența autorilor asupra rolului covârșitor ce revine sistemelor de educație și cercetare în formarea și consolidarea unei noi specii de experți și decidenți cu vederi și competențe mai largi, prin excelență pluridisciplinare, oameni capabili să absoarbă organic logica interdependențelor multiple pentru a urmări cu folos prioritatea numărul unu: supraviețuirea civilizației umane.

Este relevată astfel incongruența faptului că, pe fondul situației complicate pe care o resimțim cu toții ca urmare a crizei economice și finaciare persistente, continuă să fie luate măsuri așa-zis corrective pe termen scurt dar care apar aberante într-o perspectivă ceva mai de durată. Prea puțini decidenți sunt conștienți că tratarea efectelor crizei fără a pătrunde cauzele ei nu constituie decât amânarea unui deznodământ inevitabil care ipotechează bunăstarea și chiar existența generațiilor viitoare. Analiza oferită în această carte scoate la iveală o asemănare frapantă între mecanismele de gândire îngustă care duc la falimentarea capitalului natural ca și la blocarea sistemului financiar și acumularea datoriilor suverane în ultimii câțiva ani. Iar aceste carențe sunt generate de lipsa noastra de intelegere a funcționării sistemelor complexe din natură și societate care tolerează eroarea doar până la un anumit punct după care se gripează și încep să se destrame. Din acest motiv efectele imediate ale actualei crize financiare se vor resorbi, probabil, pentru moment, dar crizele se vor repeta, posibil în forme și mai grave, atâta timp cât nu se corectează deficiențele fundamentale de esență sistemică care viciază pe termen lung raporturile dintre om și mediul său de viață. Tot astfel fenomenele negative se vor accentua în timp pe măsura degradării la scară planetară a ecosistemelor terestre si acvatice, impactului sporit al schimbărilor climatice si împuținării resurselor naturale disponibile.

Conform Raportului publicat pe 7 Decembrie 2012 de catre Consiliul Național de Informații din SUA sub titlul Global trends 2030: Alternative worlds (Tendințe globale 2030. Lumi alternative), cererea de alimente va crește cu cel puțin 35% iar cea de apă cu 40% în următorii 18-20 de ani. Aproape jumătate din populația lumii va trăi în zone afectate de o penurie severă de apă. “Multe țări nu vor avea mijloacele necesare pentru a face față situației fără ajutor masiv din exterior. Abordarea problemelor ce țin de accesul la resursele primare nu va fi posibilă fără a afecta cererea și oferta pentru celelalte resurse." În acest caz nu este vorba de o speculație de presă ci de aprecierea unui organism oficial al guvernului american.

Momentul și contextul în care apare raportul ”Falimentarea Naturii” nu sunt, prin urmare, deloc întâmplătoare. Lucrarea se alătură unui șir de alte contribuții, studii și inițiative valoroase provenind de la autori sau grupuri de autori, organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale care tratează problematica deosebit de complexă a dezvoltării durabile, schimbărilor climatice, modelării economice, științelor politice, sociologiei, antropologiei, impactului noilor tehnologii în corelare cu științele naturii. Se produce astfel o acumulare de cunoștințe care permite imaginarea unor soluții alternative față de paradigma actuală de dezvoltare, însoțite şi de experimente utile, de mai mică sau mai mare amploare, pentru validarea practică a ipotezelor de lucru. Elementul novator principal al acestei cărți este însă efortul de a înmănunchea toate aceste aspecte într-o sinteză congruentă care schimbă perspectiva tradiţională în care dezvoltarea societală şi mediul înconjurător erau percepute separat sau chiar în opoziție reciprocă. Complementaritatea și interdependența sistemelor sunt astfel văzute ca sursă a raționalității soluțiilor care trebuie să fie și ele complementare și interdependente.

Pornind de la constatarea că modelul convenţional de creştere economică nu mai corespunde stadiului actual de evoluţie al societăţii umane, autorii argumentează necesitatea urgentă a unei schimbări de paradigmă, trecerea la un nou model de dezvoltare pe care îl denumesc “economie circulară” prin decuplarea noţiunea de bunăstare de cea a consumului de resurse. Aceasta nu echivalează cu adoptarea teoriei “descreșterii”, intens vehiculată într-o vreme, ci însușirea învățămintelor pe care le oferă metabolismul naturii care, în înțelepciunea sa, nu produce deșeuri.

După cum precizează în mod expres autorii, scopul principal pe care l-au urmărit în elaborarea acestui volum este lămurirea raporturilor funcționale dintre sistemele economice și cele naturale și, pe această bază, gestionarea rațională a tranziției spre un model sustenabil de dezvoltare. Pornind de la învățămintele crizei globale aflate încă în desfășurare, se argumentează convingător idea că economia modernă nu mai poate fi dirijată conform teoriilor elaborate în secolul XVII, când populația globală era de șapte ori mai mică iar resursele planetare erau considerate, cu temei, drept nelimitate. Se introduce astfel noțiunea de “praguri planetare” în privința resurselor esențiale pentru continuitatea vieții pe Pământ, depășirea acestora producând reacții în lanț cu propagare accelerată și posibil ireversibilă.

Dar întreaga filosofie a lucrării se întemeiază pe o atitudine robust-constructivă: avem o problemă, iată cum putem să o rezolvăm! În acest mod soluțiile oferite derivă organic din enunțarea corectă și analiza onesta a sfidărilor la care trebuie să se dea un răspuns nu doar logic și moral ci și realist. Mai mult decât atât, sunt furnizate numeroase exemple de inițiative imaginative și novatoare pornite din mediul de afaceri care se încadrează în criteriile exigente de sustenabilitate, fiind în același timp aducătoare de profit. Pildele din sfera microeconomică potențează considerațiile mai cuprinzătoare privind regândirea sistemică, în teorie și practică a politicilor macroeconomice în consonanță cu cerințele vremii.

Nu voi răpi plăcerea cititorului de a parcurge cu creionul în mână capitolele de substanță ce conțin recomandări concrete de acțiune la nivel local, național, regional și global. Este suficient să spunem că idea de “economie circulară” este explicitată printr-o înșiruire logică de priorități și modalități practice de implementare ce se constituie într-un adevărat plan de acțiune.

Apariția versiunii românești a volumului “Falimentarea naturii” nu este doar un eveniment editorial de excepție (printre primele traduceri din lume) ci are și o importanță practică directă prin conștientizarea opiniei publice și, sper, a decidenților politici asupra potentialului imens și cât se poate de real al României de a se încrie pe traiectoria câștigătoare a progresului modern, reflectat în bunăstarea binemeritată a cetățenilor ei de azi și de mâine.

România dispune încă de un capital natural extrem de valoros, neevidențiat cum se cuvine în conturile naționale dar care oferă șansa dezvoltării sustenabile a țării chiar și în condițiile unei crize mondiale prelungite. Existența unor ecosisteme cvasinaturale funcționale și biodiversitatea ridicată pot face din Romania un excelent multiplicator genetic cel putin la nivel european. Numai pădurile virgine acopera 220.000 hectare în suprafețe compacte, unice în Europa. Calitatea remarcabilă și fertilitatea naturală a solului, în mare măsură nepoluat cu agenți chimici, la care se adaugă păstrarea unor soiuri autohtone valoroase de plante și animale precum și a florei și faunei sălbatice viguroase asigură posibilități de dezvoltare uriase pentru agricultura biologică și turismul modern.

Și totuși o țară întreagă rămâne încremenită în proiect de zeci de ani, fără o viziune clară a direcției în care vrem să mergem, fără obiective precise pe termen lung. În plus, mai avem de plătit prețul unor erori majore comise din incompetență și perpetuate prin indolență care au afectat și continuă să afecteze, pe alocuri în mod grav, folosirea chibzuită a resurselor și viabilitatea unor ecosisteme de mare însemnătate pentru dezvoltarea viitoare a țării. Datorită unor reglementări strâmbe și implementarii lor defectuoase sau aleatorii trendul degradării se resimte chiar și în unele arii protejate. Gradul redus de valorificare a deșeurilor, eficiența energetică scăzută, pericolul eutrofizării avansate a Deltei Dunării și apelor Mării Negre, fenomenele de eroziune și sărăcire a solului, braconajul vânătoresc și piscicol, tăierea necontrolată a pădurilor, poluarea aerului și apei, întreruperea conectivității între ecosisteme importante pentru conservarea vieții sălbatice sunt doar câteva dintre problemele de mediu ce trebuie să fie tratate cu prioritate. Faptul că România este una dintre țările europene care încep să fie afectate de consecințele schimbărilor climatice impune, de asemenea, luarea unor măsuri substanțiale de anticipare și adaptare.

Pentru România însușirea și aplicarea conceptului și practicilor dezvoltării durabile nu reprezintă doar una dintre opțiunile posibile ci singura cale rațională de urmat. Ca stat membru al Uniunii Europene și semnatar al principalelor convenții internaționale în materie, România și-a asumat obligații precise pe care trebuie să le ducă la îndeplinire. Însă dincolo de aceasta, tranziția spre dezvoltarea durabilă, în pas cu recomandările științei moderne, corespunde pe deplin interesului național și aspirațiilor de mai bine ale populației. Acesta trebuie să devină proiectul de țară al României, obiectivul strategic care să subsumeze în succesiune logică toate măsurile de reformă ce se întreprind pe plan politic, economic și social.

În această privință cartea semnata de Anders Wijkman și Johan Rockstom constituie nu doar un semnal de alarmă ci și un îndreptar de acțiune. Ea se adresează deopotrivă publicului larg, comunitații științifice și academice dar și decidenților politici. După lectura ei ne dăm seama că în lumea complexă de azi nu se mai poate face politică serioasă fără aportul fundamental al științei și fără sprijinul conștient al unei populații informate. Racordul necesar dintre politică și știință devine un imperative ce nu mai poate fi ignorat.

”Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei” de Anders Wijkman and Johan Rockström (editura Compania, București, 2013)